de Virgil
Carianopol
E
greu să fii ce eşti şi totuşi
Să nu
poţi precum eşti trăi,
Să ai
palate multe-n visuri
Şi să
n-ai unde odihni.
La
fel e greu când porţi cu tine
Munţi
de iubire-n viaţa ta,
Atunci
când vrei să-i dai la oameni,
Să nu
vrea nimenea să-i ia.
E
greu să-l faci să inţeleagă
Pe
cel nedrept ce este drept,
Pe
prost de ce este nevoie
De
mintea unui intelept.
De-asemeni,
este greu prin lume
Să treci
de nimeni întrebat,
Să dai
cu pietre în minciună,
să poţi
să treci neaplecat.
E
greu izbind numai cu vorba
Ce
trebuie de-nfrânt să-nfrângi,
Când
ai încă de plâns atâtea
Să nu
ai lacrimi să mai plângi.
Şi
iar e greu să aperi cinstea,
Să strigi,
să lupţi, să fericeşti,
Să mergi
la brat cu adevărul,
Să mori
şi totuşi să trăieşti...