Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

marți, 31 decembrie 2013

La mulți ani!



Anul 2014, să fie un An Nou bineplăcut Domnului și să ne aducă sănătate trupească și sufletească, împlinire, bucurie sfântă, bună sporire în toate cele de folos spre mântuire și mai multă pace în lume!


La mulți, buni și frumoși ani!

vineri, 27 decembrie 2013

Îți mulțumesc Doamne!




Nu-mi ajung zilele să-I mulțumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez și Îi mulțumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ție Doamne!

Îți mulțumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viață, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineață, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate și pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăință, pentru oamenii pe care ni-i scoți pe Cale, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm!















luni, 23 decembrie 2013

Sărbători fericite!


Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L”!


În ceas de noapte, în peşteră de piatră, înfăşat în scutec sărăcăcios şi culcat în iesle, se naşte Împăratul Împăraţilor, Pruncul Iisus, Domnul nostru. Acum, când raza stelei străluceşte deasupra Betleemului, vă întâmpin cu urări de pace, sănătate şi depline împliniri în tot lucrul cel bun.

Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă lumineze sufletul cu dumnezeiasca strălucire a slavei Sale celei neapropiate.
Vă doresc să petreceţi cu pace şi bucurie aceste preacinstite zile de prăznuire, iar Noul An să vă aducă roade duhovniceşti cât mai îndelungate şi împlinirea celor nădăjduite.

La mulţi şi buni Ani!

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Gând de recunoştinţă


Gând de recunoștință pentru toți cei care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea noastră, pentru apărarea țării acesteia și a credinței strămoșești. Pentru toți cei care au adormit la revoluție, pe câmpurile de luptă, în lagăre, în inchisori, în deportări, în misiuni... Doamne mângâie și sărută jertfa lor, căci sângele lor încă scoate aburi din pământul umezit cu lacrimi grele...



"Nopți lungi și triste acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopți pline de groază pentru mine în război
Sunt nopți de basm acolo la voi
Doamne pentru ce o viață de coșmar?
Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază când teamă mi-e să fiu
Sunt nopți de basm de care nu mai știu

R: Doamne, vino Doamne
Să vezi ce-a mai rămas din oameni…

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce vă gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt

De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt"...

miercuri, 18 decembrie 2013

Depresia, strigătul mut al sufletului



 „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!”(Filipeni 4,4)

Depresia este boala secolului XXI. Conform ultimelor statistici peste 125.000.000 oameni din întreaga lume suferă de depresie. În ultimii douăzeci de ani ritmul vânzării de medicamente antidepresive a crescut cu peste 40%. Afacere profitabilă pentru unii, dependenţă pentru alţii, lanţ vicios. Anual în lume se consumă aproximativ 10.000 de tone de tranchilizante pentru ameliorarea stărilor depresive. Depresia cuprinde atât trupul cât şi sufletul şi are efecte adânci asupra vieţii umane. Adeseori tristeţea se poate ascunde viclean în spatele unui zâmbet. Multe persoane afişează o falsă bună-dispoziţie pentru ca în spatele acesteia să fie camuflate drame şi tragedii personale, profesionale sau familiare. În România depresia este mai frecventă chiar şi decât diabetul sau bolile cardiovasculare. Depresia poate afecta, practic, pe oricine, indiferent de sex, vârstă, pregătire intelectuală sau nivel socio-economic, însă nu fiecare răspunde la fel la factorii declanşatori, favorizanţi.
Cum recunoaştem o persoană depresivă? O persoană depresivă este în primul rând o persoană tristă aproape în fiecare zi. La copiii şi adolescenţi depresia se manifestă printr-o stare de nervozitate excesivă, de iritabilitate. Lipsa plăcerii de viaţă, lipsa bucuriei, pierderi mari sau creşteri mari în greutate, agitaţie sau moleşeală, simţăminte de vinovăţie şi inutilitate, sunt stări ale omului depresiv. Totul este zadarnic pentru un depresiv. Nu mai poate lua decizii care odinioară le lua foarte uşor. Apar gânduri de suicid. Un depresiv îşi pune problema morţii ca niciodată până atunci. Deteriorare în plan social, profesional, familial, uman. Persoana care suferă de depresie nu mai funcţionează bine nici la locul de muncă, nici în familie, nici cu ei însăşi. Depresivul devine o persoană pe care nu se mai poate conta. Manifestările psihologice asociate depresiei sunt exprimate prin lipsa de încredere în propria persoană, stima de sine scăzută, indecizie, scăderea capacităţii de concentrare, retracţie socială, gândire pesimistă şi auto-învinovăţire. De asemenea, spun psihiatrii, pot să apară senzaţia de oboseală, agitaţie, modificări de greutate corporală, tulburări de somn şi de dinamică sexuală.
Un studiu recent arată că circa 11% dintre mamele care abia au născut prezintă simptome de tulburare obsesiv-compulsivă. Acelaşi procent de mame este afectat de mai bine cunoscuta depresie post-natală, conştiente sau nu. A avea un copil le face pe femei să fie vulnerabile pentru că este foarte stresant. Acesta este modul lor de a reacţiona în faţa responsabilităţii şi a sentimentului de pericol. În primele 90 de zile după naştere există o rată crescută de episoade depresive. Depresia postnatală se manifestă prin tristeţe, anxietate, sentimentul de vinovăţie şi faptul că femeia se simte depăşită de situaţia în care se află, aceea de mamă. În acest stadiu, femeile sunt încă lucide, sunt ancorate, încă, în realitate. Mamele care suferă de psihoză postpartum pierd contactul cu realitatea. Simptomele pot fluctua, pot varia în intensitate. O femeie care suferă de psihoză postnatală poate părea absolut sănătoasă acum şi, peste o clipă, scapă de sub control. Aceste femei nu îşi dau seama că au pierdut contactul cu realitatea, se opun discuţiilor şi nu-şi mărturisesc simptomele, au un comportament bizar şi complet dezorganizat.   În cazul mamelor, stigmatul unei boli psihice este mult mai mare. Din păcate, atenţia noastră se îndreaptă către ele mult prea târziu şi doar atunci când rezultatul negativ al psihozelor postnatale ne atrage atenţia.
Nu există o singură cauză în depresie, ci mai multe adunate în timp. Vulnerabilitatea genetică (croită strâmb de la început), factori traumatici obiectivi din afara individului (moartea unei persoane dragi, despărţirea, căsătoria nereuşită, absolvirea facultăţii şi lipsa perspectivei, angajarea sau schimbarea locului de muncă sau a locuinţei în momente de hipersensibilitate emoţională, stresul, etc.), boli somatice invalidante (un accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, infarctul miocardic, îmbolnăvirea de SIDA, un cancer depistat târziu, leucemie, alte tulburări psihice minore sau majore). Unele medicamente pot şi ele să inducă fenomene depresive. Imaginea de sine negativă - „mi se întâmplă răul, pentru că eu sunt rău”, interpretare negativă a trăirilor - „totul a fost dintotdeauna rău”, privire negativă asupra viitorului - „viaţa nu-mi poate aduce nimic bun”, sunt ingrediente indispensabile ale depresiei.


Copilăria vremurilor noastre nu mai este atât de fericită. Viaţa copiilor este plină de stres, de presiuni ale mediilor sociale şi ale violenţei virtuale. Printre cauzele depresiei, de care nu sunt scutiţi nici măcar copiii de cinci ani, se mai numără testările şcolare şi destrămarea familiilor. Institutul Naţional britanic de Sănătate şi Excelenţă Clinică (NICE) susţine că medicii şi şcolile ar fi bine să facă mai multe pentru a identifica elevii care suferă de depresie şi să ofere mai multe informaţii pe care copii să le poată înţelege, notează „The Telegraph“. Doar în Marea Britanie se estimează că există 80.000 de copii care suferă de depresie severă, iar dintre aceştia 8.000 au vârsta sub 10 ani, mulţi fiind pe pastile. În ultimul deceniu, numărul copiilor de şcoală generală care suferă de depresie a crescut foarte mult. Depresia în rândul copiilor este mult mai des întâlnită decât s-ar putea crede şi este mult mai dăunătoare, pentru copil, afectând întreaga familie.
Conform datelor centralizate de Asociaţia Telefonul Copilului la nivelul serviciului 116 111: depresia, tulburările de comportament, gândurile suicidale, automutilarea reprezintă un procentaj de 30,27% din numărul apelurilor copiilor, principalele cauze identificate pe parcursul consilierii fiind următoarele – lipsa părinţilor (părinţi plecaţi în străinătate), neînţelegeri cu părinţii, abuzul fizic şi neglijarea în familie, decesul părinţilor, probleme sentimentale, etc., agresiunea verbală, fizică, emoţională, intimidarea, ameninţarea asupra unui copil, dependenţa digitală (jocuri video, reţele de socializare) sunt posibile cauze ale depresiei în rândul celor mici.
Depresia este o relaţie nepotrivită, neadecvată cu viaţa. Interacţiuni, schimb. Viaţa ne vorbeşte şi noi vorbim vieţii. Viaţa ne pune întrebări şi noi îi dăm răspunsuri. Noi punem întrebări şi ea ne dă răspunsuri. La o persoană depresivă acest schimb eu-viaţă, nu se realizează. Viaţa este asemenea curgerii apei. O persoană depresivă are oprită această curgere normală a apei. E un blocaj, o oprelişte. Se întâmplă ceva acolo. Omul depresiv caută să dea un sens vieţii, dar privind spre puseurile interioare nu sunt binevăzute. Se uită la tradiţiile spirituale şi nu îi mai vorbesc, nu îi mai spun nimic. Şi atunci negăsind nici un reper şi nici un sens, cade în depresie. Soluţii false sau incomplete. Ascunderea simţămintelor. Avem măşti, ne ascundem impecabil. Mai nou se ascunde depresia şi în spatele diplomelor universitare, în spatele erudiţiei noastre, în spatele şcolilor pe care le tot facem, apoi le întrerupem şi luăm altele la rând. Se mai ascunde şi în spatele unui serviciu la care stăm peste program, unor afaceri pe care nu le ducem la bun sfârşit. Ascundem depresia în spatele oricărui lucru şi oricărei activităţi. Iar dacă nu e tratată, vindecată, depresia va rămâne acolo în interior, mocnind ca un vulcan ce, la un moment dat, va erupe. Ne va distruge pe noi şi va distruge pe cei din jurul nostru. Perioadă de doliu. Doi din zece români au probleme psihice şi unu din zece are depresie, se arată în cel mai recent studiu în domeniu. Mai grav este că depresia îi împinge pe mulţi să se sinucidă. 3000 de sinucideri pe an, iar din acestea 70% erau depresivi.
Tinerii vor totul acum. Şi buf! Atac cerebral, depresii, etc. Doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conştientizeze această afecţiune şi să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. 70-80 % dintre persoanele care suferă de tulburări depresive şi ies din spital se întorc înapoi după o perioadă deoarece nu continuă acasă tratamentul prescris de specialist.


Starea de depresie se aşează şi pe cel ce nu are incapacitatea de a vedea ceea ce are deja şi se focusează doar pe ceea ce nu are. Devenim oameni puternici, nu ne naștem așa. Te antrenezi, creşti. Poţi să priveşti un măr şi să găseşti mii de motive să te miri, să te bucuri. Stările afectiv emoţionale noi le stăpânim. Depindem de factorii interiori ai vieţii şi nu de factorii exteriori. Emoţiile sunt ca nişte clape de pian pe care noi le atingem, când vrem, cum vrem. A trăi rău sau bine este o obişnuinţă, un traseu pe care îl urmăm. De la mergător la zburător este o distanţă firească. Să schimb modul obişnuit al lucrurilor, să fac altă obişnuinţă să nu mai gândesc prost, să nu mă mai simt prost, să nu mă mai învinovăţesc, etc. Se cuvine să modific mecanismul de a vedea şi a simţi lucrurile şi a ierarhiza valorile. E nevoie să ne iubim şi să nu ne batem joc de lumea noastră interioară. Paletă îngustă de trăiri. Dependenţă de stări emoţionale. Ne ajutăm de creaţie ca să ne creăm pe noi înşine. Lucrăm împreună cu preotul, psihologul, psihoterapeutul şi nu aşteptăm minuni din exterior. Relaţia cu Dumnezeu este un dans în care se cuvine să ne lăsăm uşori, să ne danseze cum vrea şi pe unde vrea, să ne poarte, să ne înveţe paşii.
Remediile oculte sau neavizate (ghicitoare, descântătoare, etc.) nu îmi rezolvă depresia. Negarea şi ascunderea depresiei sub un paravan spiritual: „Nu fac nimic pentru a depăşi depresia că rezolvă doar Dumnezeu!”. Pseudocredinţă. Fuga de un tratament autentic al depresiei (duhovnic, psihoterapie, psihiatru, automotivare). Uzul nociv de substanţe, în spatele consumului de pahar se ascunde depresia. Uciderea de sine, sinuciderea nu este o soluţie. Nici pentru noi, nici pentru cei din jur. Un astfel de gest îi marchează pe cei care ne urmează, copiii, rude, nepoţi, prieteni, pentru totdeauna. Farmacoterapie, psihoterapie, sacroterapie. Relaţie personală cu Hristos şi cu un duhovnic. Accepţi că ai o problemă şi e primul pas spre vindecare. Confesionarul este un mijloc de igienă interioară extraordinară. Oamenii de astăzi nu vor să mai sufere şi devin depresivi. Bunicii noştri au trecut prin două războaie mondiale, prin foamete, cutremur şi nu mai erau depresivi. Putem face din suferinţa noastră un prilej de devenire întru asemănarea lui Hristos.
Deprimare, mâhnire, deznădejde. Când eşti plin de tine însuţi devii depresiv. Depresia apare când Dumnezeu lipseşte. Depresia apare când vrei tu. Tu neglijezi totul. Tu dispreţuieşti totul. Tu vrei să fii aşa. În depresie substanţele din creierul nostru se modifică. Depresia este o boală ca rezultat al unor păcate din viaţa noastră. Depresia devine nevrotică şi apoi psihotică. Persecuţii mistice. Trebuie ştiut faptul că tratamentul nu funcţionează ca o baghetă magică şi că, atâta timp cât factorii care au declanşat depresia nu sunt îndepărtaţi sau gestionaţi corect, rezultatul nu este cel aşteptat. În consecinţă, există toate şansele ca, şi după vindecarea unui episod depresiv reactiv, acesta să se repete la un interval de timp. Nevoia îi apropie pe oameni. Mici gesturi de iubire şi apropiere faţă de ceilalţi. Să fim lumini aprinse care va birui depresia. Un cuvânt, un sfat, o îmbrăţişare, masajul terapeutic, lectura, filmele, muzica motivaţională, odihna, relaxarea, gândurile pozitive şi optimiste, ieşirea în aer liber, sportul, camere bine aerisite şi luminate, ceaiurile, reducerea alcoolului, a cofeinei, a stresului şi a factorilor favorizanţi stărilor apăsătoare ajută să ieşim din labirintul anxietăţii. Cântaţi, fluieraţi. Saul a primit cântarea să se vindece de tristeţe. Muzica este leac pentru multe lucruri. Toţi avem probleme. Modul în care reacţionăm la problemele vieţii devin probleme. Dacă te superi, trece? Nu, ci ai deja două probleme. Schimbaţi logica pierderii. S-a pierdut şi gata. Viaţa este un dans între cutremur şi echilibru. Orice cutremur aşează lucrurile, le decantează, reaşează valorile.  
Aşadar, depresia şi bucuria se molipsesc. Eşti valoros nu pentru că ai luat 10, ci pentru că te-ai născut. Bucură-te de viaţă şi de minunea de a fi! Totul se poate repara în afară de moarte!...



vineri, 13 decembrie 2013

Pridvoarele credinţei - Iubirea, esenţă a umanului

„Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el.” 
( I Ioan 4.16)

pridvoarele credintei - 14 dec

Motivul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om, este iubirea. Ulterior, tot El, creatorul cerului şi al pământului, a luat trup omenesc şi s-a lăsat pironit pe cruce, din iubire pentru oameni. Tot iubirea, faţă de Dumnezeu şi oameni, i-a determinat pe Apostoli să vestească Evanghelia până la marginile lumii.

pridvoarele credintei - 14 dec (2)

Cum s-a schimbat percepţia omului asupra iubirii, în decursul timpului, şi ce spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii despre iubire, vom afla împreună cu tânărul ieromonah Hrisostom Filipescu, de la mănăstirea Ţibucani, judeţul Neamţ.

Pridvoarele credinţei

TVR 3: sâmbătă, 14 decembrie, ora 7.00

TVR Iaşi: sâmbătă, 14 decembrie, ora 17.00
Reluare TVR Iasi, duminică, 15 decembrie, ora 13.30

Unii caută priviri, alții le ascund


Steaua nopţii vestise plecarea. Pruncușorul gângurea ușor pe unda colindului dulce. Alint. Tot cerul se luminează în ultima noapte pe pământ. Fiecare ghețar are formă de inimă şi se înfiorează de bucurie. Îmi place să vorbesc, să aud și să simt iubirea. Iubesc iubirea şi o găsesc peste tot. Buzele dezlipesc cuvintele, curăță și construiesc. Dincolo de cântec pulsa viața în verdele zilelor. Cărarea şerpuită printre dealurile privirii aşteptă paşii. Trunchiuri cu rădăcină în pământul țării gem în somnul tăcerii şi al faptelor. Izvoare de lumină din asfințitul însângerat al inimii cântă glorios din dimineața dintâi. Duioasă, solemnă, nesfârșită, iubirea nu are frică și tristețe. Unii caută priviri, alții le ascund. M-am uitat în larg printre vapoare. Râd, plâng. Simți că ai crescut. Încă ne întâmplăm, din grija Domnului…
Dumnezeu ne iubește tocmai pentru că suntem fii Lui, cu toate defectele neputințele, slăbiciunile, minusurile noastre. Iar pentru „acel păcat” L-a trimis pe Însuşi Fiul Lui, Hristos, să-L şteargă. Principalul păcat al oamenilor este doar tristeţea şi teama. Potirul se ţine şi izvorăşte din dreptul inimii, din lumina mai presus de fire. Fără şovăire. Nobleţea acelei iubiri îmi aduce pe inimă veşminte albe şi nu mai port vină. Pentru un om, întreg pământul e casa Lui. Gust Iubirea pe care Dumnezeu o dăruieşte neîntrerupt. Iubire iertătoare, lină, nesfârşită, care le învinge pe toate şi scoate lumină din abisul îndoielii şi neîncrederii. Iubire din iubire sfâşietoare, fără spasme. Oricărui înger o să-i pară întotdeauna rău că nu e om!… Frumoşi mai sunt oamenii!... Bună şi duioasă este întreaga creaţie. Râd zilnic cu cerul în ochi. Plini de bucurie sunt oamenii când sunt iubiţi! Surâd… Oamenii sunt strălucitori, plini de pace şi bucurie, lunecând cu soarele şi luna. Zâmbet cristalin poartă lumea, florile, cerul.
Nu vreau să mă mai întunec la culoare. Iartă-mă! Nu ştiu să răspund la întrebări. Întreabă-ţi inima. Lipseşte ce nu există. Albastrul tău, nu trebuie să fie acelaşi cu albastru meu. Poveste cu suspin, lin. Lacrimă, nu rouă din floarea albă cu patru petale. Lumea mă iubeşte aşa cum sunt, chiar dacă am patru petale. Pentru unii spin, pentru alţii plasture. Iasomie porţi semnul crucii, semnul iubirii. Lumină de flori pe ramura altarului înmiresmat. E frumos şi un trifoi cu patru foi. Leagăn al inimii şi minţii între două flori de iasomie. Fiecare are rostul lui, bucuria lui şi importanţa lui în inima Tatălui Ceresc. Oamenii se înveselesc adeseori pe nenorocirea altora. Şi-au transformat viaţa în nuvele şi schiţe. Vorbele multe pline de mâhnire ei le numesc rugăciuni. Şi cioara a fost cea mai frumoasă pasăre, dar pentru că a stat deasupra crucii, cu aripile ei făcând aer şi răcoare Răstignitului, bătând mereu să-şi salveze Stăpânul, s-a întunecat de durere… La moartea Lui a trăit până în vârful penelor rana omului pironită pe rana Domnului. Şi a rămas îndoliată pe veşnicie…Sunt inimi de piatră ce devin nisip, apă, cord. Iar Hristos plânge sfâşietor de trist şi de singur…
„Iisus, iartă-mă!”, asta spunea mereu glasul din pădure când murea de durere. Plesneşte inima de piatră şi devenim frumosi. Cine lipseşte, cine este, cine întârzie?! Veşnicii de stat împreună. Devotament. Pasiune. Tandreţe. Destindere. Împăcare. Transformare. Atenţie. Perseverenţă. Blândeţe. Vindecare. Dăruire. Speranţă. Aer de mătase. Ghemotoace de lumină. Citesc inima, sună clopoţelul. Te iubesc!


vineri, 6 decembrie 2013

Scrisoare pentru tine…




Un om este nefericit pentru că nu ştie că este fericit, acesta este singurul motiv. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit. În viaţă niciodată nu poţi să spui că nu se întâmplă nimic. Nu există momente obişnuite. Totul e nou. Viaţa înseamnă o continuă alegere între lumină şi întuneric, între prezent şi viitor, între somn şi înviere. Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. Totul începe cu o joacă şi se sfârşeşte cu un scop. Există o armonie cosmică de forme şi mărimi. Pentru noi pare haos, dar văzut de deasupra, ca Dumnezeu, totul se potriveşte. Minunile sunt teofanii. Ne întâlnim zilnic cu Dumnezeu şi, cu toate acestea, încă Îi mai cerem explicaţii. Minune este şi felul cum ne purtăm unii cu altul, întrecându-ne în a ne ajuta, a ne vorbi delicat, a ne face viaţa cât mai plăcută unul altuia.
Femei abuzate fizic sau emoţional de soţi alcoolici sau cu răni nevindecate. Mame sau taţi absenţi din viaţa pruncilor. Tinere violate de fraţi, taţi vitregi, unchi, bunici, vecini, străini. Copiii cu copiii. Copiii goi şi flămânzi, doriţi sau nu. Vânătăi pe corp sau în suflet. Inimi împietrite, val pe minte. Bătrâni uitaţi prin bordeiele satelor, prin recii pereţi ai odăii din apartamentele cutii de chibrituri sau aziluri. Oameni răniţi sufleteşte, dar închişi ca vitele şi legaţi în secţii de specialitate şi tranchilizaţi, pentru că nu au avut cui şi când să-şi aşeze sufletul pe cearşaf. Atunci când te afli printre „nebuni”, devii şi tu un „nebun”, ba mai mult, găseşti că „nebunia” asta are puţin farmec. Şi câţi au sărit gardul! Dependențe de medicamente. Industrii farmaceutice tot mai prospere ce au nevoie de oameni „bolnavi”. Iertări nedăruite. Bolnavi la oncologie ce urlă de durere ţipând cât mai tare pentru viaţă. Leucemie, diabet, HIV, malformaţii, handicapuri, etc, etc. Ochi care nu se mai văd. Mâini care nu se mai ating. Buze care nu se mai sărută. Îmbrăţişări care nu mai au pereche. Mame fără copii, nu mai au lacrimi, nu le mai ajung, să-şi plângă îngerii ce au zburat mai repede spre cer. Trupuri mutilate sau nu de viaţa cetăţii, închise în închisori pentru că undeva, cândva, cineva a împărţit dreptatea altfel. Sinucideri şi crime trupeşti sau sufleteşti. Abuzuri. Învinuiri. Răstigniri. Jertfe. Înecăm dureri, furii, emoţii. Întrebări fără răspuns. Răspunsuri fără întrebări. În piatră nu există suferinţă, dar în frica de piatră suferinţa există…
Îţi aud tăcerile surde sau tăioase. Îţi cunosc privirile pierdute sau apăsate. Îţi simt durerile trăite. Îţi ştiu plânsul neplâns, obrazul ud, lacrima neştearsă. Omul lipsă, prezenţa absentă, mâna neatinsă. Pereţi albi. Îmbrăţişări în aer. Milă. Durerea ta este durerea mea. Bucuria ta este bucuria mea. Tăcerea ta este tăcerea mea. Tu eşti oglinda mea. În amândoi se odihneşte chipul lui Dumnezeu.
Zi cu soare. Scopul principal al unui teolog nu este numai să cunoască multe despre Dumnezeu, ci să-l avem pe Dumnezeu în noi. De ce ni s-a vorbit atât de mult despre pedeapsa divină şi atât de puţin despre capacitatea lui Dumnezeu de a înţelege totul şi de a ierta totul, oricui, oricând, oriunde, orice?! Credeţi într-un Dumnezeu al iubirii sau într-unul al răzbunării? Noul Testament, Porunca Iubirii! Suflete, nu eşti singur! Orice ai fi făcut, orice ai fi simţit, orice ai fi gândit, Dumnezeu te preţuieşte, te iartă boiereşte şi niciodată nu îţi va reproşa nimic! Aşează-te sub un epitrahil cald… Doamne se comportă cu tine ca şi cum nici nu ai fi plecat vreodată din braţele Lui. Răspunde la invitaţia Lui. Ia de acolo un gram de fericire. Te cheamă. Te aşteaptă. Te iubeşte. Vrea să îți găsești liniștea. Nu ai nevoie de arme ca să te aperi de tine sau de cei din jur. Spală inima şi mintea în rugăciune şi spovedanie. Ia leacul pentru suflet, Împărtăşania, Trupul şi Sângele lui Hristos, care este medicament şi nu premiu pentru clasa I-a cu coroniţă pentru drepţi sau sfinţişori. Vrednic, nevrednic… Dacă nu ar fi iubirea dumnezeiască, ne-am condamna unii pe alţii şi nu ar mai ajunge nimeni în Rai. Lasă pe Dumnezeu să repare, să vindece, să lucreze ceea ce omul nu poate face. Duioşie inexplicabilă în suflet şi o nevoie imperioasă de a plânge. Pace interioară într-o dulceaţă spirituală. Iradiind invizibil prin toţi porii fiinţei tale te va învăţa bucuria de a ierta şi a fi iertat. În inimile noastre curge acelaşi sânge. Sângele lui Hristos. Te vizitează harul… Stăruieşte! Puterea nu se dă decât aceluia care îndrăzneşte să se aplece s-o ridice.
Sunt aici să pansez răni, să mângâi, să iert, să iubesc şi să binecuvintez. Dragostea învinge! Suflete, nu te pierde, crede în iubire! Nu îţi frânge inima! Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la Sine... Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul… A te ruga pentru cineva înseamnă a-i îmbrăca sufletul cu carnea ta, a-i încălzi inima cu suflarea ta, a-i hrăni fiinţa cu viaţa ta, a-l vizita în temniţa sa lăuntrică, a-l găzdui peste noapte în inima ta... A te ruga pentru cineva înseamnă a-i oferi lui Dumnezeu trupul cu care să-l poată iubi.... Învăţăm cum se cuvine să moară eul nostru, spre a renaşte în a celuilalt. Nu e de ajuns să te rogi pentru celălalt, bine este să devii celălalt. Dragostea care nu creşte zi de zi este o patimă netrebnică.
Doamne, alină suferinţele lumii acesteia! Doamne, iartă şi odihneşte pe toţi cei ce au adormit prin păduri, prin peşteri, prin pustietăţi, prin grote, prin crăpăturile pământului! Pe toţi cei care au adormit în morţi năprasnice, în nesuferite prigoniri şi chinuri, în accidente, Doamne, iartă-i! Pe toţi cei care sunt prin cimitirele satelor şi a oraşelor de pretutindeni şi nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei, pe toţi cei care au adormit de la începutul lumii până astăzi, Doamne, odihneşte-i cu drepţii! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt bolnavi prin aziluri, prin spitale şi pe la casele lor şi nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în suferinţe, în dureri, în necazuri, în ispite, în încercări! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt închişi pe nedrept! Doamne, miluieşte pe elevi, pe studenţi, pe profesori! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în călătorie, pe uscat, pe ape şi prin aer! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în păcate grele şi sunt depărtaţi de Tine, nu au cunoscut, încă, Iubirea Ta. Doamne, miluieşte-i pe toţi cei ce nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce ne urăsc pe noi şi pe toţi cei ce ne iubesc pe noi!...
Rugăciunea este şi ca un sandwich, amestecat cu lacrimi sau nu.  Pâine (mulţumire), chiflă (cerere), pâine (mulţumire). Împachetăm totul în recunoştinţă şi gânduri bune. Mulţumesc, Doamne pentru toate pe care le ştiu şi pe care nu le ştiu! Rămâi peste noapte în casa sufletului meu şi acoperă-mă cu o aripă de înger, moale, caldă, albă!...
Înșelăciunea să nu ne amăgească sufletul. M-ai lovit peste obrazul stâng, nu-i nimic. L-am întors şi pe dreptul, ba mai mult, ţi-am oferit chiar o compresă pentru a o pune pe mâna cu care m-ai lovit....Nu poţi greşi tu cât pot ierta, nu pentru că te iert eu, ci Dumnezeu este Cel care iartă şi vindecă! Până în ultima secundă din ultima clipă. Puiule de om, nu uita să visezi cu zâmbetul curat! Nu uita să îţi laşi inima să cânte acel cântec pe care îl auzi doar tu şi Doamne. Porţi paradisul în tine…
Când ai făcut ultima data o bucurie cuiva?! Ce citat să pun în încheiere?! Încape durerea sau bucuria ta acolo?! Cum crezi că aş putea, sau ai putea, să împăcăm toţi oamenii? Nici Hristos nu a reuşit, nici un om nu va reuşi. Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile îşi vorbesc altfel, dincolo de cuvinte… În tăcerea de după rugăciune…
Sfinte Ierarhe Nicolae, picură puțintică iubire și în ghetuțele inimilor noastre!

ierom. Hrisostom Filipescu



sursa:http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/scrisoare-pentru-tine

joi, 5 decembrie 2013

Curăță-ne Doamne,


Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o bucată de pâine pe masă.

Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt.


Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat - pâine și apă. Atât.

vineri, 29 noiembrie 2013

Ai uitat de copilul din tine?!




“Eu îţi sunt tată, Eu îţi sunt frate, Eu îţi sunt mire, Eu îţi sunt casă, Eu îţi sunt hrană, Eu îţi sunt rădăcină, Eu îţi sunt temelie, sunt tot ce vrei când vrei. Ca să nu ai nevoie de nimic, Eu îţi voi şi sluji căci am venit să slujesc, nu să Mi se slujească. Eu îţi sunt şi prieten, şi mădular, şi cap, şi frate, şi soră şi mamă. Eu sunt totul. Un singur lucru îţi cer: să-Mi fii apropiat Mie. Eu sunt sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, pe cruce pentru tine, în mormânt pentru tine. Sus, pentru tine mijlocesc, jos, solitor am venit pentru tine de la Tatăl. Tu eşti totul pentru mine: şi frate, şi împreună-moştenitor, şi prieten, şi mădular. Ce vrei mai mult? Pentru ce întorci spatele Celui ce te iubeşte? Pentru ce te osteneşti pentru lume? Pentru ce torni apă într-un vas găurit? Că aceasta faci când te osteneşti pentru viaţa aceasta pământească. Pentru ce-ţi bagi mâna în foc? Pentru ce dai pumni în aer, pentru ce alergi în zadar?”, ne învaţă Sfântul Ioan Hrisostom.
Nici o familie nu este perfectă. Ne contrazicem, ne certăm, uneori nici nu mai vorbim unul cu altul o bucată de timp. Dar, în cele din urmă, familia e familie, iar iubirea va rămâne mereu între noi. S-ar putea să vină zile în care să nu ne mai putem ajuta. Însă, este de dorit să nu există zile în care nici măcar să nu încercăm…Copilul care nu primeşte atenţie se îmbolnăveşte. Boala îi oferă atenţia pe care nu o primea când era sănătos. Şi apoi psihicul lui îşi programează să se îmbolnăvească des. În căsniciile nefericite apar copiii nervoşi. În mod repetat am observat sugari care încep să plângă atunci când părinţii se ceartă. Nu este uşor să fii mamă. Mamele care au născut în stare de anestezie sau de aţipire nu îşi pot iubi copii cu adevărat. Căci, iubim de două ori mai mult tot ceea ce plătim cu suferinţă! O naştere lipsită de dureri este împotriva naturii. Şi tot ceea ce este împotriva naturii are laturile sale întunecate. Mamele care nu au lapte, se întâmplă fie pentru că sunt prea slabe, ori prea nervoase. Cine vrea să fie o mamă devine o mamă. Laptele izvorăşte din iubirea de mamă. Există vreo carte care să te înveţe să fii mamă? Există vreo şcoală care să te înveţe cum să fii tată? Puţini sunt cei care ştiu să iubească viaţa şi să se bucure autentic şi frumos de existenţă. Copilul, casa, maşina, jobul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oamenii care nu au răspuns la întrebarea: „Ce rost are să trăieşti?” şi care sunt nefericiţi. Deziluzionaţi, storşi, uscaţi, ofiliţi, îşi fac planuri, proiecţii. Oamenii sunt geloşi. Şi toţi copiii sunt geloşi. Toţi vor să fie unici şi de neînlocuit. Femeile nefericite, deziluzionate de mariajul lor, îşi descarcă nevoia de tandreţe asupra copilului. Rezultatul? Oameni nefericiţi. O căsnicie însorită creează oameni însoriţi. O atmosferă plăcută şi de mulţumire, de armonie sufletească se revarsă în unde invizibile asupra copilului. Copiii sunt cimentul care leagă două pietre pentru totdeauna.

Copilul încă din clipa când este bebe se miră, descoperă, îşi priveşte propriul picior ca pe o jucărie minunată şi face efortul, multă vreme zadarnic, de a-l băga în gură, până când marea acrobaţie reuşeşte. Zilnic apar noi acrobaţii care sunt învăţate puţin câte puţin. Copilul este un fin observator şi tinde să devină un mic ştrengar. Dacă observă că la cel mai mic plâns  sau ţipăt se adună în fugă întreaga familie, el ştie că se află în posesia unui mijloc sigur de a-şi ademeni mama la patul său şi uită farmecul de a fi singur, de a se ocupa de el însuşi, de a se descoperi. Minte buclucaşă. Perioadă de autoînnoire, de reculegere. Adeseori, un copil se joacă mai bine cu o minge sau o bucată de lemn, ori alte minunăţii, decât cu cei mai frumoşi ursuleţi de pluş sau jucării teleghidate. Descoperă lumea. Copilul gândeşte, reflectă şi observă fin. Copiii judecă sever şi neînduplecat greşelile părinţilor lor… Loviturile date copiilor sunt o barbarie şi trebuie evitate în mod necondiţionat. Cea mai bună mamă este cea care ştie să-şi dirijeze copilul fără folosirea mijloacelor care otrăvesc şi intimidează personalitatea copilului. Unii dintre copii ajung nevrotici pentru că se comit greşeli în educaţie şi adultul de mai târziu va deveni sclavul propriei copilării. Prea multă laudă este la fel de dăunătoare ca şi excesul de mustrare. Sentimentul superiorităţii şi al aroganţei, precum şi al inferiorităţii, al insuficienţei sunt periculoase. Grandomanie versus timiditate exagerată. Mai târziu, realităţile dure ale vieţii şi modul în care sunt cultivate predispoziţiile, bine sau rău, dezvoltă omul îndemânatic sau stângaci, greoi sau sprinten, împrăştiat sau atent.
Copiii sunt genii neînţelese şi iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Mame entuziasmate. Copilăria nu este o întrecere pentru a vedea cine ştie mai bine să citească, să socotească, să scrie. Copilăria este o mică fereastră în timp pentru a învăţa şi a modela mintea fiecărui copil, în ritmul său. Mai mult decât de cadouri, copiii au nevoie de prezenţa părinţilor. Reală şi dedicată. Să cheltui timp cu copilul tău este mult mai important decât să cheltui bani pentru el. Ne preocupă atât de mult cine va fi copilul nostru mâine, încât uităm că el este deja cineva astăzi. Lumea, acest mozaic de toamnă decantează valorile. Uităm să ne mai jucăm din când în când. O educaţie plină de anxietate, alcătuită pe o „bucurie tremurândă”, care tremură pentru viaţa şi sănătatea copilului, face diferenţa între copilul unic şi copilul pereche. În mod sistematic ne desenăm copilul ipohondru sau, mai actual, inaniţia sau idiosincrazia ne dau griji noi. Cu orice prilej este luată temperatura, este chemat medicul, copilul  este avertizat să nu se înfierbânte, să nu răcească, să nu mănânce cutare sau cutare lucru, să nu se joace acolo sau cu acela ca să nu ia microbi etc. Reacţii. Oameni asociali şi egoişti, răutăcioşi, ridicând din colţul gurii sau din sprânceană la orice senzor nedorit. Copilărie furată. Precoce, prematur, maiestatea sa copilul îşi caută primăvara mereu, mereu.

Cad stropi de ploaie reci şi tu nu mai treci astăzi pe strada mea. Copilărie, ce departe ai plecat ! Ce departe este visul, paradisul ce aievea mi l-ai promis! Ai jucat doar un rol pe scena vieţii şi eu am fost simplu spectator. Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele taine, ale mele dureri. Spasmul glotei. A fost ca o zi care s-a risipit pe furiş, cu emoţii, cu bucurii, cu secrete spuse la ureche, cu câteva supărări care s-au rezolvat repede. Încercăm să ne străduim să gustăm mereu din candoarea, inocenţa, puritatea, indiferent dacă am atins idealul sau nu. Evităm tot ceea ce la început este ca o mică fisură într-un vas de porţelan şi apoi se lărgeşte până când, într-o zi, frumosul vas se sparge. Încercăm să chituim, să lipim, să cârpim, să-l protejăm cu o plasă de sârmă şi mânuire atentă. O ciorbă reîncălzită nu mai are acelaşi gust decât dacă eşti foarte flămând şi nu simţi de câte zile a fost preparată. Apoi, viaţa te face să sufli şi în iaurt, cu grijă şi atenţie sporită…
Gimnastică a voinţei. Timpul face nazuri, timpul face nani, inimi cunună. Pe lume toate trec, bucurii necazuri. După ploaie apare soare, după iarnă vine primăvară. Eterna întrebare mă face să nu-mi fie urât.  Moartea e o mare nedreptate. M-am jucat printre cuvinte şi nu am fost deloc cuminte. Doamne, ce copil eram ! Cum va fi nici nu mă întrebam. Nu ştiam ce este rău şi ce este bine. Viața mă coace la foc mic. Mergem mai departe. Rămânem toată viaţa copii de diferite vârste emoţionale. Buze nesărutate, mâinile nemângâiate, strigă, cheamă, toate au vocile lor interioare. Vântul mai smulge lacul ochilor, dar, uneori toţi mai vrem acasă la mama. Vă rog, nu judecaţi uşor dacă nu ştiţi ce înseamnă un dor. Un dor mistuitor. Dacă aţi fost copii şi dacă aveţi în piept o inimă şi aţi iubit cândva, înţelegeţi-mi iluzia şi nu râdeţi de ea. Ştiu Adevărul.
Mami, mai suflă-mi în inimă cum îmi suflai pe genunchi să nu mă mai doară buba !


ierom. Hrisostom Filipescu



sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/ai-uitat-de-copilul-din-tine

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Octavian Paler - Despre prietenie


Prieten adevărat îți este acela care prin orice metode încearcă să te ajute să te cunoști pe tine, să te învețe să ai suficientă încredere în tine și în deciziile tale, să-ți arate că percepția pe care o ai despre tine și despre lume nu este cea mai buna.

Prieten adevărat este cel care te forțează să gândești, să înveți că niciodată nu e prea târziu să faci ceva ce-ți dorești cu adevărat, să te ajute să înveți că poți culege stele, dar să rămâi cu picioarele pe pământ.

Prieten adevărat este cel care te ajută să te regăsești, este cel care îți deschide ochii pentru a vedea clar lucruri pe care din motive obiective sau subiective până la un moment dat nu le vedeai sau nu doreai să le vezi.

Prieten adevărat este acela care indiferent de vârstă și de situație reușește să te facă să-ți dai seama că viața poate fi frumoasă cu adevărat dacă ești în stare să alegi din ea numai ceea ce te poate face fericit.


Prieten adevărat este persoana care te provoacă să gândești, să te analizezi, să vezi dacă nu cumva tu ești singurul vinovat pentru toate nenorocirile și supărările pentru care ți-ai învinovățit soarta, refuzând să accepți că ești singurul vinovat. Chiar dacă la un moment dat ai crezut că doar te înjosește, dacă ai curajul să recunoști că ceea ce a făcut a fost spre binele tău, să te analizezi și să te hotărăști să schimbi ceea ce nu te avantajează, atunci este un prieten adevărat și trebuie să fii recunoscător că ai întâlnit un asemenea OM.

vineri, 22 noiembrie 2013

Tac. Iert. Iubesc.



Am sărutat timpul și verbul „a spera”. Visul vibrează cutremurând ochii uitaţi sub pleoape ce au botezat până târziu în noapte vioara obrajilor mei. Iar vis între două ferestre. Razele îmi deschid genele aşezate până târziu în rugă. Şi dorul a stat sprijinit pe ţurţurii ce mi-au scârţâit orele de taină, aruncând în geam aşchia lunii. Am cartea la aceeaşi pagină pe care au căzut flori de măr, flori de liliac, flori de salcâm. Gândurile mi le vărs în cupe de lalele şi le usuc pe vitraliile vieţii uitate astăzi la bătrâna catedrală. Acasă mă aşteaptă oglinda atârnată într-un cui strâmb căutând nemurirea... Și nu mai sunt eu, e doar o umbră a aceluiaşi gând ce reflectă culoarea iubirii spusă altfel...
Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…
Lacrima… Acest greier de cleștar. Acest deal de sare greu. Acest lanț la ochi tăios. Acest glonț mânios. Acest înger fără clopot. Acest soare arzător. Acest iepure fricos. Am plâns singur, doar eu cu Dumnezeu. Tot El m-a ridicat când urlam de durere într-un strigăt mut. Omul, a venit, a văzut, dar a trecut pe alături. Hristos a venit, a văzut și I s-a făcut milă de mine. Apropiindu-se, mi-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, apoi luându-mă în brațe a avut grijă de durerea mea. A săvârșit minunea !
Am învăţat să-mi fac aripi din cuvinte, să zbor dincolo de dorinţe. Acolo unde fericirea îşi face cuib. Suspinul unui izvor îmi aranjează ca pe nişte cărţi gândurile despre lume. Încă mai trag de crengile înverzite ale tinereţii mele şi le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului ca să devină pădure răcoroasă pentru zilele dogorite ale vieţii. Inima e doar una şi viaţa o dă de-a dura. Iar şi iar. În noi mai mor anotimpuri. Astăzi, dărâm hambarele omului celui care am fost demult și măresc inima și mintea pentru a face loc, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru mine…
Eu sunt o lumânare. Ard, mă topesc, sunt reaprins în veșnicie. Sunt tot în toate. Viața, inima, gândurile îmi sunt o Euharistie pentru Tatăl Ceresc. Eu mă împărtășesc din El și El din mine. Sunt liturghia Lui lăuntrică de fiecare clipă. Mă dăruiesc, mulțumesc. Tac. Iert. Iubesc. Cărbunii dragostei ard vălul păcatelor. Pentru Tine, de o mie de ori…
Doamne, dăruiește-mi pe Duhul Sfânt în mintea mea, în inima mea, în viața mea! Iartă-mă! Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile își vorbesc altfel…

ieromonah Hrisostom Filipescu



duminică, 17 noiembrie 2013

Gândurile mele, gândurile tale


Îți trebuie timp pentru cele mai multe lucruri din viață: să ridici o casă, să înveți o meserie, să faci o mâncare. Și totuși, timpul este inutil pentru cel mai important lucru în viață: întâlnirea cu sinele, să știi cine ești dincolo de sinele de suprafață, de numele tău, de povestea ta.
Sănătatea (fizică, psihică și spirituală), este printre cele mai mari daruri ale vieții. Lipsa umorului este nocivă pentru sănătate și fericire. Gândurile sunt lucruri vii, fascicule mici de energie. Calitatea gândurilor determină calitatea vieții. O minte puternică, disciplinată, cultivată zi de zi, poate face miracole. Gândurile sunt cele mai valoroase comori personale ale fiecăruia. Ele ne ajută să trăim viața plenar sau să ne înnegrim cu propria cenușă existențială. Gândurile depășesc orice graniță și cine își stăpânește mintea, stăpânește, de fapt, lumea. Mintea noastră este asemenea unei grădini și pentru ca aceasta să înflorească, trebuie să o hrănim zilnic. Oamenii de știință afirmă că, într-o zi obișnuită, fiecăruia dintre noi ne trec prin minte în jur de 60.000 de gânduri. Dintre acestea, noi oferim valoare doar unora dintre ele. Gândurile de peste zi ne definesc și ne formează imaginea de sine, iar noi ne vom simți după modul în care gândim: frumoși, urâți, sănătoși, dinamici, lipsiți de entuziasm… Voia bună aduce lumină în cuget și îl umple de o seninătate netulburată și perpetuă. Un gând în stadiu incipient e ca un embrion: începe prin a fi cât un sâmbure, apoi crește constant până capătă viață proprie. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștiință ajunge egoistă și disfuncțională. Inteligența lipsită de înțelepciune este chiar distructivă.
Faptele vorbesc atât de tare, încât cuvintele nu se mai aud. Situațiile de criză sunt o ocazie minunată de a ne cunoaște cine suntem cu adevărat. Presiunile pot duce la performanțe mai bune, așa cum diamantele se formează la presiuni uriașe. Când ieșim din starea de bine, de confort apare oglinda adevărului în care vedem cine suntem cu adevărat. Eșecul este un factor esențial pentru dezvoltarea personală. El ne testează și ne deschide calea spre înțelepciune, spre creștere; personal, profesional sau spiritual. Creștere interioară, simțiri și sensuri psihice, apropiere de Dumnezeu, atenție față de semeni sunt câteva din beneficiile eșecului. Singura modalitate de a ne face mai bună și mai frumoasă ziua de mâine este să conștientizăm greșelile de astăzi. Ne putem trezi în fiecare dimineață cu resurse nelimitate de energie și entuziasm, dacă ne cunoaștem menirea în viață. Lucrurile bune sunt atrase de cei care fac bine, iar când dăruim tot talentul și devotamentul muncii noastre, de fapt, ne asigurăm o experiență mai bogată a vieții, mai fericită și mai plină de sens. Depășește standardele. Desprinde-te de mulțime. Dă tot ce ai mai bun. Pasiune.
Punându-ne din când în când în pielea celuilalt, cu trecut și dureri, cu răni și răceală, începi să simți iertarea, compasiunea, împăcarea. Nu vedem lumea așa cum e ea, ci așa cum suntem noi. Adică înțelegem lumea din jurul nostru prim prisma temerilor, limitărilor, falselor ipoteze și prejudecăților pe care le avem. Păcatele le-am spovedit. Odată limpezit geamul prin care vedem lumea, vor apărea gânduri, convingeri, realități noi. Armonie. Nu trebuie să luăm mereu ceva de la viață și de la ceilalți, ci să oferim. Singurul lucru pe care-l luăm cu noi la finalul vieții este conștiința, de aceea se cuvine să o lăsăm să ne ghideze și să o spălăm în apa vie a Duhului Sfânt. Ea ne va dicta că menirea noastră în viață este să-i ajutăm, să-i mângâiem pe alții, într-un fel sau altul.
Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o sămânță de lumină. Au existat de-a lungul istoriei o mulțime de oameni care, confruntați cu boli grele, închisoare sau moarte, au acceptat ceea ce la prima vedere era de neacceptat și astfel au găsit liniștea care depășește orice înțelegere. Tocmai acceptarea inacceptabilului este cea mai mare sursă de bucurie. În ce relații ești cu moartea? Sigur știi că o să mori, dar acest adevăr rămâne un simplu concept mental  până te întâlnești prima dată cu moartea: un accident, o boală, moartea cuiva apropiat – moartea intră în viața ta ca o conștientizare a propriei mortalități. E bine să accepți natura trecătoare a tuturor formelor de viață și vei simți împăcare și liniște.
Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.


vineri, 15 noiembrie 2013

Motivare :)


"Nu aștepta ajutorul a 6 bărbați puternici să te ducă la biserică, 
mergi tu din proprie inițiativă!"

Post cu Bucurie !


Vă dorim din toată inima un post al Naşterii Domnului binecuvântat 
cu multe fapte bune şi roade duhovniceşti!

Vor fi şi ispite, şi încercări, şi lacrimi, şi suspine, şi…., dar vom trece prin ele cu Hristos în inimă 
şi ne vom bucura cu toţii de Bucuria Crăciunului.

Bucurie sfântă !

miercuri, 13 noiembrie 2013

Viața este o simfonie


Viața este o simfonie cântată cu toate notele gamei, și cu cele de sus și cu cele de jos. Altfel nu ar avea farmec. Nu există lucru care să nu se rezolve într-un fel sau altul. Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar se cuvine trăită privind înainte ! Orice rană se va vindeca mai devreme sau mai târziu. Important este să o cureți bine, să o privești și să o atingi cu grijă. Nu este nevoie să îți plângi de milă. Dumnezeu nu are nevoie de plângăcioși, ci de curajoși. La sfârșit primesc cununa luptătorii, nu dezertorii. Până în ultima secundă din ultima zi se pot întâmpla oricând minuni. Vezi-le! Crezi în ele! Există fericire, există seninătate! Iubirea este mai dulce decât viaţa şi mai tare decât moartea. Iubirea este un cântec ce mulți îl cântă des, dar nu la toți are același înțeles, ritm, tonalitate.
Omul adeseori oferă răspunsuri la care nu mai avem întrebări. Un paradox de trăiri, simțiri și acțiuni. Oameni care mănâncă pâine cu ceai, dar care dau pateu la câine sunt mulți. Oameni care cumpără apartamente pentru a ține 15-20 de câini sau pisici, iar o femeie cu copiii flămânzi, înfrigurați și plângând doarme afară pe bancă, ori prin gară sau canale sunt destui. Oameni care țin animale de companie cheltuind mici averi pe ele, iar copiii zăcând nemângâiați prin orfelinate sau pe străzi sunt desigur numeroși. Oameni care nu știu ce geantă, smartphone, mașină sau altă jucărie să-și mai cumpere, iar guri flămânde și trupuri dezgolite, uitate  prin ungherele lumii acesteia sunt suficienți de mulți. Nu este nevoie de reformă socială, ci de renașterea sufletelor în lumina lui Hristos, de acea trezvie, nepsis, vigilență, care să ne decojească crusta egoismului și egocentrismului. Puterea unui cuvânt de dragoste este inestimabilă și, chiar dacă adesea dragostea este trivializată sau considerată învechită, ea este ceea ce îi unește pe toți oamenii indiferent de culturile, religiile, filosofiile cărora le aparțin. Viața se cuvine să o transformăm într-un Templu al Iubirii unde sufletele vibrează la unison. Niciodată nu vom greși iubind. Un om care are inima plină cu iubire nu va fi niciodată singur, sărac sau urât. „Prea târziu” este doar ultima bătaie a inimii…
Sintagma „Hei-rup, cât îmi pui atâta duc” ne dezumanizează. A sosit momentul să înţelegi că nu trebuie să fii perfect ! În viaţă nu trebuie să fim toţi de 10. Maşinării. Utilaje. Important este să luăm notă de trecere la examenele de la şcoala vieţii. Nu există omul perfect, preotul perfect, doctorul perfect, inginerul perfect, profesorul perfect, avocatul perfect, artistul perfect, etc. Nu există om care să fie viu și să nu greșească, măcar de ar trăi o zi. Ne aşezăm sub un epitrahil cald. Cădem. Plângem. Ne ridicăm. Tindem cu toții spre perfecțiune, spre desăvârșire, spre sfințenie. Însă sfântul care știe că e sfânt, nu e sfânt, e un înșelat. Perfecțiunea nu este ostentativă, chiar dacă, uneori, în această viață, este umbrită de mantia mândriei, a părerii de sine. Și mai presus de toate nu este din lumea aceasta. Perfect este doar Dumnezeu; Domnul domnilor, Profesorul profesorilor, Doctorul doctorilor și Arhiereul arhiereilor. Și paradoxal, este Cel mai smerit. Nu are nevoie de formule de politețe ce distanțează și aduc trepte, bariere și etaje ierarhice. La Dumnezeu mergem cu Tu Doamne, uite ce simt! Tu Doamne, uite ce trăiesc! Tu Doamne, uite ce gândesc ! Se cuvine să înţelegem şi să acceptăm că suntem oameni, nu roboţi. Să nu cerem foarte mult de la noi şi de la cei din jur, deoarece nu asta ne aduce bucuria de a fi, de a simţi, de a gândi, de a trăi. Smerita cugetare! Armonia vine din comuniune, din pace, din iubire. Restul e risipă. Nisip uscat într-o clepsidră ce niciodată nu mai poate fi întoarsă.
Cineva spunea că viața este ca o ceapă. Încerci să o tai așa cum trebuie și să o pui în cratiță, dar ea fuge, când în stânga, când în dreapta, și te mai face să plângi în dansul ei. Așa că nu încerca să inventezi roata, amintește-ți vorbele din bătrâni: bagă ceapa (viața) oleacă în apă și dă la foc mic. Când omida crede că lumea s-a sfârşit, atunci devine un fluture.


Toamna aduce ploi. Iarna ne albește. Primăvara ne trezește. Vara ne înnegrește. Viața ne aduce în fața inimii și a minții multe, în rate sau cash. Fiecare în colțul nostru putem schimba lumea, schimbându-ne. Doar pentru că respiri nu înseamnă că trăieşti. Ești omul pe care ți-ai dori să-l privești în fiecare anotimp ? Ești omul care ți-ai dori să-l vezi în fiecare om ? Amintești de bunătate sau de defecte ? Ajuți sau treci indiferent ? Mângâi sau lovești ? Ierți sau reproșezi ? Încurajezi sau tai aripi ? Poţi face într-o clipă un lucru pe care să îl regreţi toată viaţa. Şi poţi regreta toată viaţa un lucru pe care nu l-ai făcut într-o anumită clipă. La bătrâneţe vom regreta, întâlnirile cu Dumnezeu pe care le-am ratat, oamenii pe care nu i-am iubit, deciziile pe care nu am îndrăznit să le luăm, timpul pierdut şi viaţa netrăită din plin…Timpul este al Creatorului. Nici un om nu este destul de bogat încât să îşi poată cumpăra timpul pierdut înapoi. Dar sunt oameni destul de inteligenţi încât să-şi utilizeze timpul într-o manieră proprie în care să nu aibă loc regretele.
Doamne, uite ce simt! Sfințește!
Doamne uite ce gândesc! Schimbă!
Doamne, uite ce fac! Iartă!
E atât de multă gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude nimic din cer. Să facem liniște! E atât de frumos ce simțim !...



ieromonah Hrisostom Filipescu

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Eu dau valoare la tot ce se întâmplă


Diferența de abordare în secolul vitezei, care parfumează pe mulți pe la nasuc, din când în când, cu ceva stres :

- Fir-ar să fie câte am de făcut și nu mai reușesc. M-am săturat...bla-bla...


- Slavă Ție Doamne, că am atât de multe de făcut ! Am să fac și eu cât pot, restul mai fac mâine, poimâine.

joi, 7 noiembrie 2013

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ





Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute. Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului ? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoielim temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat ! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate durea mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.  
Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuriri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…
Ai adus ceva frumos și bun pe lume ? Ai făcut pe cineva fericit astăzi ? Iubești sau urăști ? Acționezi sau ești indiferent ? Înțelegi fără explicații ? Crezi fără să vezi ? Auzi fără cuvinte ? Vezi cu ochii închiși ? Simți fără atingeri ? Când te uiţi în oglină ce vezi ?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și Doamne, ce minune este viața ! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…
Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani ?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. "Apocalipsele" contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.
Așadar, suflet drag trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

Iartă, iubește, binecuvintează ! Ești o minune !



ieromonah Hrisostom Filipescu