Spre deosebire de anul civil, care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. Potrivit tradiţiei moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi Şi-ar fi început Mîntuitorul activitatea Sa publică. De reţinut faptul că anul bisericesc nu corespunde nici cu cel liturgic, cel de-al doilea începînd în ziua Sfintelor Paşti şi cuprinzînd trei perioade mari: Perioada Triodului (perioada prepascală) – ţine de la Duminica Vameşului pînă la Duminica Paştilor (total 10 săptămîni); Perioada Penticostarului (perioada pascală) – ţine de la Duminica Paştilor pînă la Duminica a I-a după Rusalii; Perioada Octoihului (perioada postpascală) – care ţine tot restul anului.
La romano-catolici, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent, adică duminica cea mai apropiată de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămîni înainte de Crăciun. Şi evreii încep calendarul cu luna Tisri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau şi alte motive pentru care evreii serbau în mod deosebit luna septembrie. În aceasta lună, apele potopului au scăzut şi corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborît de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului.
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect şi altul al romanilor – de 355 zile. Însă, rămînea anual o diferenţă de timp de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar. După această constatare s-a simţit nevoia de îndreptare a lor si a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Aceasta a facut-o întîi împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptînd sistemul de calcul egiptean, după care acesta s-a numit “calendarul iulian”. După acest calendar a mers apoi întreaga creştinătate timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-a servit şi Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Paştilor. Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezultă anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cît a ramas în urmă calendarul iulian).
Astfel ca, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primavară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cît a fost în anul 46 i.Hr., cînd împaratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paştilor ziua de 21 martie, cînd a fost atunci echinoctiul de primavara. Specialiştii astronomi au constatat că, şi dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinocţiul de primavară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsărit ca şi in Apus – au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice. La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reformă, suprimînd zece zile din calendar, astfel încît data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit “gregorian” sau “stilul nou”.
Cu toate că în anul 1923, la un congres ţinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarît să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian, data Paştilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinoctiul de primavară are loc cu 13 zile mai tîrziu. De aici neconcordanţa cu data Paştelui din Biserica Catolica. între timp, s-a constatat de către astronomi că şi între calendarul gregorian din 1582 şi cel astronomic exista o diferenţă anuală care, la 3500 de ani, ar face ca şi calendarul gregorian să ramînă în urmă cu o zi şi o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ţine seama şi de această diferenţă.
Biserica noastră, făcînd parte din rîndul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol din 1923, care a hotărît îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adica 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian). La această Consfătuire interortodoxă din 1923 neparticipînd toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale, îndreptarea calendarului a rămas să fie introdusă de fiecare biserică ortodoxă la data pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naştere la tulburări. Convinse de necesitatea şi justeţea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar.
Au rămas, însă, cîteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sîrbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care se numesc “pe stil vechi”, pentru ca prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile cu dată fixă după vechiul calendar, adică dupa “stilul vechi”, cel utilizat de ortodocşi timp de 20 de secole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu