Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

marți, 22 mai 2018

Mi-e dor...




Mi-e dor de Tine, Doamne, îmi este atât de dor...!
Păşesc pe scara vieţii, şi-n loc să urc… cobor.
Pe treptele virtuţii, în loc să cresc… eu scad,
Mă prind din nou cu patos, dar tot greşesc şi cad.

Cum pot zări Lumina, şi-apoi să n-o ating?
Cum să-nţeleg Iubirea, când din iubire plâng?
Întinde-mi braţul Doamne şi-ajută-mă Te rog!
Cum vrei s-ajung la Tine, cu sufletul olog?

Şi cred că poţi de vrei, ajută-mi necredinţei
Durerea să mi-o iei, dând aripi biruinţei.
Căci ştii că suntem slabi, şi nu putem lupta,
Noi ne lăsăm Părinte în Sfântă Voia Ta…!

luni, 7 mai 2018

Podoaba Schitului „Sfânta Maria Magdalena“ - Țibucani






„Și fă-te și nouă umbră și rouă
                                       Tu, adumbrirea de har,
                                       Să-și afle și firea noastră înnoirea
                                       Dintre plămadă și har,
                                       Ca să-ți strigăm cu toată făptura
                                       Într-o deplină închinăciune:
                                       Bucură-te, Mireasă, urzitoare de nesfârșită rugăciune“
                                                                                                  Sandu Tudor
                                                  
Nicolae Steinhardt spune că „există două evlavii ce nu se cuvine a fi părăsite: cinstirea Crucii și adorarea Maicii Domnului“.
Mistica românească este o mistică a icoanei. Specificul carpatin al misticii creștine cu caracter iconic – spune părintele Ghelasie de la Frăsinei – a făcut ca eremiții din Munții Apuseni să se numească ei înșiși iconari, nu în sensul că ar fi fost pictori, ci pentru că aveau o evlavie extraordinară față de icoană, prin aceasta practicând un fel propriu de mistică a icoanei. Erau adevărați purtători de icoană, de chip iconic. Nu le lipsea niciodată, sub haină, icoana pe pieptul lor.
O poveste vrednică de Pateric grăiește așa: „un monah nu a avut nicio lucrare de virtute, ci s-a mântuit numai prin evlavia pe care a avut-o față de Maica Domnului, înaintea icoanei ei rostind zilnic: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!“.
Alături de Domnul Hristos, Fecioara Maria este personajul biblic cel mai frecvent reprezentat iconic; de aceea icoana sa ocupă un loc deosebit în rândul icoanelor. După icoana Mântuitorului, icoana Maicii Domnului este cea mai cinstită, atât în ce privește varietatea tipurilor de reprezentare, cât și intensitatea cu care este venerată.

Indiferent de stilul, tipul, modul de reprezentare, icoana Maicii Domnului este caldă. În ea găsim frumusețe, puritate feciorelnică, gingășie, tristețe, duioșie, pace lăuntrică, multă bogăție de nuanțe.
Pentru că, după Fericitul Augustin, „trupul lui Hristos este trupul Mariei“, așa explicăm asemănarea fizică a Pruncului cu Maica Sfântă, altfel zis, chip de Pruncă cu Prunc în brațe.
Icoana ne privește, ne întreabă, ne cheamă, ne mângâie, ne încurajează, ne îndeamnă la pocăință. Iar atitudinea noastră în fața icoanei trebuie să fie de închinare, evlavie, laudă, recunoștință, dragoste, cinstire, mulțumire, sărutare, îmbrățișare, atingere, rugăciune, cântări, aprinderea lumânărilor și candelelor în fața ei.  
Icoanele au două fețe: una de vopsele, pentru văz-vedere, cuprinsă cu ochii și alta de har, pentru inima ce o sărută, artă și sfințenie deopotrivă, pământ și cer deodată.
Privirea Maicii Domnului este melancolică, simplă, dreaptă, mângâietoare, liniștită, iubitoare, întristată, blândă, răbdătoare, dătătoare de bucurie, nobilă, rugătoare, senină, pătrunzătoare.
Fiecare icoană, în chip potențial, prin harul care există în ea, este făcătoare de minuni. În rugăciunea din Trebnic (Molitfelnic) se spune: „și dă-i ei puterea și tăria facerii de minuni“. Cu cât este mai rugată, cu atât icoana devine mai frumoasă, mai plină de har și minune.
Icoana plânge, uneori cu lacrimi de mir, alteori cu lacrimi de sânge, izvorăște în chip minunat ulei, mir, vorbește cu adevărat sau clipește, se luminează sau se adumbrește, zâmbește sau se încruntă. Vine singură pe apă, într-un nor luminos, dispare dintr-o biserică, ca să apară în alta; de asemenea vindecă, aduce ploaie, este izvor de comuniune și revelație.
Datorită icoanei, mulți oameni au ajuns la adevărata credință.
La Schitul „Sf. Maria Magdalena“ de la Țibucani se află – ca în atâtea alte locuri, biserici și mânăstiri din țara noastră – o icoană a Maicii Domnului, ne e drag să credem, făcătoare de minuni. De sute de ani, locul ei este în bisericuța-monument.
Chipul Maicii Domnului de aici este trist, gânditor, vizibil îndurerat, sever, aproape îmbătrânit de durere.
Privind-o cu atenție, vezi pe fața Maicii Sfinte straturi de culori – după unii -, de lumini, după alții. Mai observi șiruri de lacrimi care au curs cândva, mulți ani la rând și care... încă mai curg, atât din ochii Maicii dar și din ai Pruncului Sfânt.
De-a lungul timpului, aceste lacrimi au spălat culorile, dând lumină și strălucire fețelor sfinte.


Stai de vorbă cu Maica Domnului, întrebând-o câte dureri s-au spus aici, în taina rugăciunii? Câte suspine ți-au cutremurat inima, câte lacrimi ai șters sau ai stârnit, ce griji, ce necazuri, ce frământări te-au făcut să plângi, la rându-ți? Câte mângâieri și pentru câte suflete ai suferit, ca o maică a noastră, a tuturor?
Chipul ei gânditor, privirea pătrunzătoare, gura strânsă ca într-o amară durere, întreaga ei ființă, toate spun ceea ce ea știe deja de la Dreptul Simeon, că „prin inima ei va trece sabie“.
Și dacă ea a trăit o așa grea durere, cum să nu fie sensibilă, grabnic ajutătoare, săritoare la toate durerile, suspinele și lacrimile aduse aici în ani și ani...Câte îngenunchieri, câte rugăciuni, câte cereri, câte mulțumiri! Câte și câte minuni!
Poate cândva a și sângerat, fie de durere, fie vreun nesăbuit a lovit cu păcat, fie... numai Maica Domnului știe. Azi vedem doar o tăietură sângerie pe obrazul drept.
Nu mai sunt bătrâni care să povestească și nici arhiva mânăstirii nu spune...
Se povestește doar despre recentele scoateri ale icoanei în procesiune, cu litanii și rugăciuni, în zilele secetoase. Și minunea se întâmplă, căci imediat cerul începe să plângă și pământul însetat și uscat mustește de lacrimi cerești, spre bucuria poporului și preoților rugători.
Da! Maica Domnului „toate le poate câte voiește!“
Valeriu Anania (I.P.S. Bartolomeu al Clujului) spune așa de frumos: „Prezența și rugăciunile Maicii Domnului fac ca Judecata să ne pară mai puțin înfricoșătoare. Sfântul Grigorie de Nyssa crede că puterea lui Dumnezeu este capabilă să descopere o speranță acolo unde nu e nicio speranță. Avem nevoie să credem că acest drum este Născătoarea de Dumnezeu. Știm că Tatăl este drept, că Fiul e imparțial, dar poate că între dreptatea Tatălui și imparțialitatea Fiului, se va interpune, mântuitoare, lacrima Maicii Domnului“.
                             
                                        O  iconară a iubirii și dorului de Maica Domnului,
prof. Daniela Iacob


vineri, 27 aprilie 2018

Nu mă cunoști...



Nu mă cunoști, deci nu vorbi de mine!!!
Căci nu mi-ai fost alături când am plâns..
Sau când n-aveam nici bani să-mi iau o pâine
Nu mă cunoști..deci nu mă lua în râs!

Nu mă cunoști..nu mi-ai știut durerea
Când am zăcut pe patul de spital
Cum îți permiți să-ți dai azi cu părerea
Despre un om..de care n-ai habar?!

Nu mă cunoști..nu mi-ai zâmbit vreodată
Și nici nu m-ai văzut de am surâs..
Cum îndrăznești tu, omul fără pată..
Cum îndrăznești ca să mă iei în râs?!..

Nu mă cunoști..dar nu-ți doresc vreodată
S-ajungi să mă cunoști cu-adevărat
Căci vei afla că-n inima-mi curată
De mii de ori eu te voi fi iertat!

Este ușor să vorbești pe la spate
Invidia nu-i de la Dumnezeu
Și nici un om nu-i fără de păcate..
Nu mă cunoști..dar zău, nu-mi pare rău!

sâmbătă, 7 aprilie 2018

Hristos a înviat!


Învierea Domnului, 8 Aprilie 2018

„Dacă ați înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus căutați-le, acolo unde este  Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu.” (Coloseni 3, 1)




„Privegheaţi! Staţi tari în credinţă! Îmbărbătați-vă! Întăriți-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă!” (I Cor. 16, 13).


Prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a încetat a se mai auzi în univers glasul morții. Lumina Învierii este mai presus de lumina soarelui, iar dacă lumina soarelui se va sfârși, lumina Învierii va rămâne veșnic. Această lumină rămâne mărturie în veșnicie că Cel Ce a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii“ (Ioan 8, 12) a biruit întunericul în care zăcea omul în urma căderii în păcat.
„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33) le-a spus Hristos Apostolilor și ucenicilor Săi, iar nouă, celor de azi, ne spune: „Îndrăzniți, iubiți-i pe semenii voștri“! Praznicul Învierii Domnului să aducă lumină și pace în inimile noastre și în țara noastră. Iertați-vă, iubiți-vă, mângâiați-vă și ajutați-vă, pentru a ajunge fii iubiți ai lui Dumnezeu.
La Înviere, Hristos Domnul a lăsat pace și lumină în inimile Sfinților Săi Apostoli și a Preacuratei Sale Maici. Vă doresc să aveţi parte în aceste zile, de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Său Înviat. Praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor să Vă înmulțească bucuria vieții!
Hristos a înviat!

Egumen
Ieromonah Hrisostom Filipescu



luni, 2 aprilie 2018

Ghid pentru o viață rațională




1. Să doreşti şi să faci tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei tu, dar în acelaşi timp să ţii minte că nu scrie nicăieri că lucrurile trebuie cu necesitate să se întâmple aşa cum vrei tu.
2. Nu uita că ar fi de dorit ca toţi ceilalţi să te trateze corect, dar asta nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să o facă.
3. Nu uita că ar fi de dorit să reuşeşti în tot ceea ce faci, dar asta nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să reuşeşti.
4. Nu uita că ar fi de dorit ca viaţa să fie uşoară şi dreaptă, dar asta nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să fie aşa.
5. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit, asta nu înseamnă că eşti fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant, care, probabil, poate fi îmbunătăţit.
6. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit, asta nu înseamnă că este o catastrofă (cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla), ci este doar un lucru neplăcut (poate chiar extrem de neplăcut), fără ca asta să însemne totuşi că este cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla şi că nu te mai poţi bucura de viaţă.
7. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit, poţi tolera asta şi poţi merge mai departe bucurându-te de viaţă, deşi este mai greu la început.
8. Nu uita că este plăcut să ai aprobarea şi dragostea celorlalţi şi fă tot ceea ce este omeneşte posibil să le obţii, dar amin­teşte-ţi că şi fără ele te poţi accepta ca fiinţă umană care are dreptul să se bucure de viaţă.
9. Nu uita că este de preferat să faci lucrurile perfect, dar este omeneşte să greşeşti.
10. Nu uita că oamenii reacţionează aşa cum doresc ei, nu cum doreşti tu, şi aminteşte-ţi că şi ei, ca şi tine, nu sunt perfecţi.

Aceste abordări raționale ale vieții reprezintă mecanisme ce stau la baza unei vieți calitative și, mai mult, contribuie la promovarea sănătății și remiterea diverselor patologii. Vieți cât mai raționale și fericite!

marți, 27 martie 2018

Hai să ne ridicam și să-nfăptuim UNIREA!


Trăiască România Mare!

27 martie 2017 - 27 martie 2018



Of, sărmană Basarbie! 


Hai să-nfăptuim Unirea!

 


Basarabie, nu mai plânge!



Avem o țară sfântă!



România Mare în imagini (1918).


Soră Basarabie....


duminică, 4 martie 2018

A iubi un om înseamnă...





A iubi un om înseamnă
a-i contempla sentimentele,
aspiraţiile şi suferinţele,
visele şi bucuriile,
lipsurile şi temerile...

A iubi un om înseamnă
să treci dincolo de veşminte,
dincolo de masca ce te poate minti
spre locul cel mai fierbinte...
Inima lui e grai fără cuvinte.

A iubi un om înseamnă
să fii plin de compasiune
să-i înţelegi durerea chiar de nu ţi-o spune...
Să laşi lacrima să se-mpreune
cu a lui tăcută rugăciune.

A iubi un om înseamnă
a-i oferi şansa să fie ascultat,
să se simtă iubit, respectat,
să vadă că-i apreciat,
să nu-i impui nimic forţat.

A iubi un om înseamnă
a-i recunoaşte dreptul la propria-i cale,
chiar dacă diferă de crezurile tale.
Să-i apreciezi sincer părerile sale
fără să-l judeci pentru-ale lui greşale.

A iubi un om înseamnă
să-ti expui transpartent dorinţele,
sentimentele şi vulnerabilităţile...
Să-ti exprimi sincer gândurile,
Să spui fără ruşine :”Acesta-s eu, omule!”

A iubi un om înseamnă
să ai curajul să urci spre Calvar,
să te dăruieşti pe tine, în mod voluntar,
să te jertfeşti dacă-i necesar
sorbind al suferinţei greu amar

A iubi un om înseamnă
să-i răspunzi când greşeşte, cu blândeţe,
Chiar de-i vinovat, să-i mângâi cu tandreţe,
Să nu-i strigi pacatul pe uliţi, prin pieţe...
Ochii tăi în lacrimi privirea-i să-i răsfeţe!

A iubi un om înseamnă
să-i simţi prezenţa ca o binecuvântare...
Alături de el, să zbori cu-nfiorare
Pe-aripi de dor, ca-ntr-o visare
Spre Primăvara Vieţii viitoare...

Aşadar,a iubi un om înseamnă
a duce povara dragostei depline,
a te iubi, la urma urmelor, pe tine,
suflet călător, prin taina simfoniilor divine,
spre părtăşia sfântă a Luminii senine....